Tot mai multe dispute apar în jurul limbii române atunci când o mare majoritate a populație o vrea declarată prin lege drept limbă de stat, limbă pe care este obligat s-o cunoască fiecare cetățean al Moldovei. Unde și nu te întorci se vorbește în rusă, că după cum au vrut fosta putere comunistă, să lase loc de "bună ziua' și etniilor care locuiesc pe acest teritoriu și ca nu cumva să-i deranjeze.
Articolul 13
Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.Din câte vedem că totuși prioritate are tot limba rusă chiar dacă în Moldova locuiesc mai mulți ucraineni, găgăuzi, bulgari, iar limbilile lor în constituție sunt atribuite la (alte limbi vorbite pe teritoriul țării). Oare acele minorități naționale care nicidecum nu se autodetermină ca fiind ruși nu considerau necesar să fie enumerate și limbile lor în constituție atunci când sau făcut modificările sau completările în constituție? De ce, anume primarul de Comrat insistă să facă un referendum pentru a face limba rusă a doua limbă de stat dar nu găgăuza sau bulgara? De ce nu vine el cu inițiativa modificării constituției unde să se specifice că limba de stat este limba română care trebuie cunoscută de toți cetățenii și că orice altă limbă poate fi vorbită pe teritoriul Moldovei în familii sau comunități.
Pe mine, unul, nu mă deranjează ce limbă vorbește lumea acasă în famile, cu prietenii sau rudele... mă deranjează că cei care se consideră minorități naționale ignoră cu tot dinadinsul limba de stat. Mulți ruși, ucrainei ș.a. pleacă peste hotarele țărilor lor, de exemplu în Italia, America, Franța, Spania... și ce fac în primul rând.. învață limba!!!
cei care vin în Moldova nu consideră necesar să învețe româna pentru că nu este așa de răspândită în lume ca engleza sau rusa...
Stimați cetățeni ai republicii Moldova care faceți parte din unele minorități naționale vă respectăm limba maternă și cultura... sunteți liberi să vorbiți în limba Dvs. oriunde vreți.. doar că fiți buni și învățați limba oficială a acestui stat ... indiferent cum o numiți moldovenească sau română.
fiecare popor luptă pentru limba sa... la noi un pic e cam deaiurea ... unele minorități uită de limba lor și promovează limba altui popor... absurd
...și aici îmi aduc aminte de frumoasa poezie a regretatului Grigore Vieru
Toată lumea plînge,
În aceeaşi limbă
Rîde un pămînt.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mîngîi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cînt.
În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi rîde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar cînd nu poţi
Nici plînge şi nici rîde,
Cînd nu poţi mîngîia
Şi nici cînta,
Cu-al tău pămînt,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.
Felicitari cu primul post) DP
RăspundețiȘtergereBravo Andrei,de-ar gindi toti la fel ca tine ce tara am fi avut!
RăspundețiȘtergereScrii despre lucruri foarte interesante, durute pt noi.
RăspundețiȘtergereÎmi place stilul tău, te superi dacă te adaug în blogroll ... așa ...ca să intre mai multă lume pe aici și să mai învețe cîte ceva?